About us


Pensiunea Casa Săsească se află situată în inima Cetăţii Medievale a Sighişoarei, în imediata apropiere a Turnului cu Ceas. Construcţie cu un istoric de câteva sute de ani, imobilul, atent reabilitat, astăzi vă aşteaptă cu cele nouă camere , fiecare dintre ele amenajată astfel încât să asigure tot confortul necesar pentru o şedere cât mai plăcută. Fiecare cameră e diferită atât prin coloristică cât şi prin amenajare.
Prin pictura manuală a întregului ansamblu de mobilierul prelucrat din lemn masiv, am încercat să readucem în atenţia vizitatorilor noştrii simplitatea şi bunul gust care au caracterizat de timpuriu saşii meşteşugari, locuitori ai acestor meleaguri.


Umbra deasă din curtea interioară te invită în zilele toride de vară să savurezi o băutură răcoritoare cu prietenii, sau poate să lecturezi în linişte
 
o carte interesantă cu o cafea  bună în  faţă...

Scurt istoric sighişorean

Localitatea a fost intemeiata de colonisti germani (majoritatea lor fiind din regiunea Saxonia), care fusesera invitati sa se aseze in Transilvania de catre regele Ungariei Geza al II-lea pentru apara granitele de est. Acesti colonisti primesc in folosinta fundus regius (pamant craiesc) si se bucura de drepturi si privilegii deosebite.
In decursul anilor cetatea Sighisoara nu a fost scutita de vicisitudini, prima fiind marea navalire tatara din 1241, pe cand cetatea inca nu era fortificata. Constructia zidului cetatii, care are o lungime de 950 m, a inceput in 1350. Inaltimea initiala a fost de 4 m, dar in sec. 15 a fost inaltat cu 3-4 m. A avut 14 turnuri (care apartineau fiecare cate unei bresle) si 4 bastioane. Actualmente (2009), mai exista 9 turnuri si trei bastioane.
Intre anii 1431 si 1435 Vlad al II-lea Dracul a stat la Sighisoara, asteptand momentul prielnic de a urca pe tronul Tarii Romanesti. Totodata stapanea aceste regiuni in numele lui Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei. Se pare ca in aceasta perioada (in 1431) s-a nascut la Sighisoara Vlad Tepes.

In anul 1514, cand razboiul taranesc a lui Gheorghe Doja se raspandeste in aproape intreaga Transilvanie, taranii din jurul Sighisoarei se strang in jurul unui anumit Ioan Secuiul (nume romanizat) (conform unor surse ar fi fost chiar fratele lui Gheorghe Doja) si il omoara pe primarul Anton Polner si pe sotia acestuia.
In anul 1601, cetatea este atacata si pradata de trupele conduse de generalul Basta, dar scapa cu viata cu plata unei rascumparari de 50.000 de florini, “bani imprumutati”, cum mentioneaza cronicarul Krauss.
In anul 1603 2000 de locuitori mor din cauza ciumei, iar in 1709 numarul este de 4000.
Intre 1703-1711 are loc miscarea anti-habsburgica din Ungaria si Transilvania. Curutii (anti-habsburgicii)- condusi in regiunea Tarnavelor de Vasile Neagu si Bucur Campeanu- au atacat cetatea Sighisoara care era vazuta ca fiind de partea lobontilor (aparatorii imperiului habsburgic). Dupa lupte grele, curutii isi dau seama ca nu pot ocupa cetatea, si se retrag.Prin batalia intre trupele tariste interventioniste si armata revolutionara ungara de pe campia dintre Sighisoara si Albesti din 19/31 iulie 1849, Sighisoara a intrat in istoria luptelor revolutionare din sec. 19. In aceasta batalie a murit, printre altii, poetul ungur Sandor Petofi.
In perioada interbelica a fost resedinta judetului Tarnava Mare.